Rezultatul interviului la examenul organizat în vederea promovării în grad profesional imediat superior a unor funcționari publici de execuție din cadrul aparatului de specialitate al Primariei Breaza
Având în vedere prevederile art. VII, alin. (27) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi pentru modificarea art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 191/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, comisia de examen comunică următorul rezultat al interviului:
– Proba interviu s-a desfășurat în data de 11.03.2025 la solicitarea candidaților admiși la proba scrisă și cu acordul membrilor comisiei de examen, cu respectarea potrivit prevederilor art. 103 din Anexa nr. 10 – Norme privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice în cadrul cărora sunt stabilite funcţiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) şi (2) din prezentul cod, cu excepţia celor care beneficiază de statute speciale în condiţiile legii din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
– Promovarea interviului se face ca urmare a obținerii unui punctaj minim de 50 de puncte.
– Candidaţii nemulţumiţi de rezultatele obţinute pot formula contestaţie în termen de o zi lucrătoare de la afişare, conform art. VII, alin. (27) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi pentru modificarea art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 191/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care se va depune la secretarul comisiei de examen, Bucur Georgian, Primaria Breaza.
– Afişat astăzi 11.03.2025, ora 13:00 la sediul și pe site-ul Primariei Breaza.
Secretar comisie,
Bucur Georgian – inspector
Serviciul resurse umane
*La publicarea rezultatului probei interviu s-a utilizat indicativul fiecarui dosar de inscriere in conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European si al Consiliului din 27 aprilie 2016 (denumit in continuare GDPR) si legislatia nationala privind protectia si securitatea datelor personale, in vigoare.